Deparazitarea externă a animalelor de companie

Autor: Asistent veterinar- Monica Mustățea

Există un spectru larg de paraziți externi (ectoparaziți) ce pot reprezenta un potențial risc pentru sănătatea animalelor de companie, de aceea alegerea tratamentului antiparazitar ideal poate fi dificilă pentru proprietarii de animale.

Din cauza modificărilor climatice și a legilor permisive pentru circulația animalelor de companie între țările europene, situația epidemiologică are un caracter dinamic. Boli care aveau la un moment dat o frecvență scăzută în anumite zone sunt astăzi din ce în ce mai comune.

În categoria ectoparaziților sunt incluse artropodele parazitare care se hrănesc pe suprafața gazdei, precum: căpușele, acarienii (scabia) și insectele ( purici, țânțari, păduchi, flebotomi).

Ectoparaziții sunt responsabili de transmiterea unor agenți infecțioși: virusuri, bacterii, paraziți (protozoare și helminți), acționând ca vectori. De asemenea, ei pot transmite zoonoze, constituind un pericol pentru oameni, în special copii.

În aceste circumstanțe, medicii veterinari reprezintă un real ajutor în ceea ce privește alegerea tratamentului pentru deparazitare ideal pentru situația epidemiologică a zonei, aceștia fiind la curent cu ultimele recomandări emise de experții parazitologi și de organizațiile responsabile în sănătatea publică dar și de produsele farmaceutice disponibile pe piață.

Deparazitarea externă este esențială pentru:

  • controlul zoonozelor (infecții contagioase comune omului și animalelor);
  • prevenirea bolilor transmise prin vectori;
  • asigurarea sănătății și bunăstării animalelor.

 

Simptomele infestației parazitare

Semnele clinice ale animalelor parazitate variază în cea mai mare parte în funcție de gradul de infestare, dar și de bolile concurente și de specia parazitară. Printre acestea putem menționa: pruritul intens ( care poate duce la leziuni de automutilare), apatia sau hipertermia. De asemenea, ectoparaziții produc leziuni cutanate ce pot cauza infecții secundare și pot induce răspunsuri imunologice (ex. dermatita alergică la înțepăturile de purice).

Diagnosticul

Diagnosticul se face de obicei pe baza anamnezei, a semnelor clinice și a investigațiilor paraclinice (examen coproparazitologic, raclaj, evaluarea microscopică a țesuturilor sau secrețiilor apărute la nivel cutanat, examen hematologic, etc.).

Puricii se găsesc cu preponderență în zona dorso-lombară, la nivelul abdomenului sau în regiunea internă a coapselor, în timp ce căpușele se situează mai frecvent la nivelul urechilor, axilelor, perineal și interdigital.

 

Prevenția este mai bună decât tratamentul…

Informarea și educarea proprietarilor cu privire la necesitatea deparazitării externe periodice este elementul cheie al evitării unei infestații.

Pașii pentru o prevenție corespunzătoare implică:

  • tratarea simultană a tuturor animalelor din aceeași locuință;
  • aplicarea tratamentului profilactic conform instrucțiunilor medicului veterinar sau ale producătorului;
  • evitarea zonelor și animalelor contaminate;
  • dezinsecția mediului.

 

Tratamentul

Tratamentul antiparazitar poate fi profilactic (previne infestarea animalului) sau terapeutic (elimină paraziții care se găsesc deja pe gazdă). Recomandarea oficială a ESCCAP (European Scientific Counsel Companion Animal Parasites) este asigurarea unui tratament repelent pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile climatice.

La momentul alegerii unui produs antiparazitar trebuie să se țină cont de mai mulți factori:

Sursă proprie

  • zonele endemice pentru diferiți paraziți;
  • stilul de viață al animalului, dar și al proprietarului;
  • specia, vârsta, dimensiunea și greutatea patrupedului;
  • particularități fiziologice (gestație, lactație);
  • contactul cu animale infestate;
  • anotimp;
  • bolile concurente (patologii hepatice/renale);
  • preferințele proprietarului.

 

Produsele antiparazitare se comercializează sub diferite forme farmaceutice:

Sursă proprie

  • Soluții spot-on: au efect de la câteva săptămâni până la 2-3 luni și se aplică la baza gâtului, între omoplați, continuând de-a lungul spatelui animalului, pentru a împiedica posibila ingerare a produsului;
  • Zgărzi: varianta care oferă cea mai îndelungată protecție (până la 8 luni);
    Șampon: de regulă, se folosește împreună cu alte produse antiparazitare, el doar completând tratamentul în cazul unei infestații severe;
  • Tablete masticabile: se ingerează cu sau fără hrană și oferă protecție de până la 3 luni, fără ca eventualele îmbăieri să scadă din eficacitatea protecției (dacă animalul vomită până la 3 ore de la administrare efectul antiparazitar nu se instalează);
  • Pudră: frecvent folosită pentru animalele tinere, administrarea facându-se în sensul invers al creșterii firelor de păr, de-a lungul întregului corp;
    Spray: se aplică similar pudrei.

Toate substanțele topice (care se aplică pe piele) oferă protecție care poate fi redusă la expunerea prelungită la apă. Mai mult, fiecare produs antiparazitar are recomandări specifice referitoare la îmbăieri și expunerea la apă pentru a nu minimaliza efectul produsului. Se recomandă citirea cu atenție de către proprietari a prospectelor de produse antiparazitare.

Esențială este posibilitatea combinării diferitelor produse farmaceutice pentru obținerea unui rezultat optim care se face prin stabilirea unei strategii corespunzătoare împreună cu medicul veterinar.

 

Rezistența

Făcând o paralelă cu deja faimoasa rezistență a bacteriilor la antibiotice, în cazul de față, putem vorbi despre posibilitatea apariției unui fenomen similar între paraziți și substanțele repelente sau paraziticide.

Cu toate că rezistența la produsele antiparazitare nu a fost descrisă la animalele de companie din Europa, există câteva recomandări pentru a preveni apariția acestei probleme:

  • Produsele antiparazitare trebuie sa fie folosite conform dozei din prospect;
  • Evitarea subdozării;
  • Evitarea administrării cu frecvență crescută;
  • Monitorizarea eficacității produselor antiparazitare folosite;
  • Odată ce un produs își pierde din eficiență trebuie înlocuit cu un altul ce conține substanțe active dintr-o altă clasă chimică;
  • Evitarea produselor care nu sunt aprobate pentru deparazitarea externă.

 

Toxicitate

Ca regulă de bază, antiparazitarele nu trebuie folosite pentru animalele gestante, cele care alăptează sau pentru cele foarte tinere decât dacă în prospectul produsului se menționează siguranța utilizării pentru aceste categorii sau dacă sunt administrate la indicațiile medicului veterinar.

Ca în cazul majorității substanțelor, doza face diferența dintre efectul terapeutic și cel toxic, iar aceasta variază în funcție de specie, greutate, patologii existente și alte caracteristici fiziologice.

ATENȚIE!!!! Produsele antiparazitare trebuie folosite doar pentru speciile menționate în prospect.

 

În concluzie deparazitarea externă la animalele de companie este esențială pentru bunăstarea patrupedului dar și pentru evitarea transmiterii de zoonoze. Din fericire, în prezent pe piața farmaceutică se găsesc produse antiparazitare diverse care, singure sau combinate, pot reduce aproape la 0 aceste riscuri. Decizia aplicării acestor produse trebuie făcută împreună cu medicul veterinar în funcție de situația epidemiologică din zonă, a preferințelor proprietarilor și a eventualelor stări fiziologice sau patologice în care se găsește pacientul.

 

Referințe Bibliografice

  1. ETTINGER J. STEPHEN, FELDMAN C. EDWARD, CÔTÉ ETIENNE (2017), Textbook of Veterinary Internal Medicine, Eighth edition, Editura Elsevier
  2. MEHLHORN HEINZ (2012), Animal Parasites, Editura Springer
  3. https://www.esccap.org/
  4. https://www.cliniciansbrief.com/