Pentru cei care nu l-au cunoscut încă pe Cristian Cristea de la clinica veterinară Pet Stuff… vreau doar să vă spun că este un medic veterinar deosebit şi inimos, implicat în activităţi educaţionale diverse şi hotărât să facă din lumea asta un loc mai bun. 

V.J.: Sunt 8 ani de când ai terminat Facultatea de Medicină Veterinară, prin prisma studenţilor care-ţi calcă pragul clinicii pentru practică, cum vezi acum standardele educaţionale la care au acces?

C.C.: Consider că nivelul educaţional în domeniul Medicinei Veterinare a crescut exponenţial în ultimii 5 ani, studenţii de astăzi beneficiind de cu totul alte metode de învăţare, deoarece standardele au fost ridicate de unele cadre universitare care au înţeles necesitatea schimbării tehnicii învechite şi au adoptat singura metodă care are efect: „predarea prin fascinaţie”, cum o denumeşte Domnul Profesor Gabriel Săndoiu, un minunat profesor de filozofie şi logică, care predă la Colegiul Naţional Sf. Sava din Bucureşti.

Este adevărat, încă mai avem şi profesori „old school” care se conving mai greu, dar cred că suntem pe drumul cel bun.

De la multitudinea de Asociaţii care orientează medicii către diferite specializări, aşa cum este şi RoVECCS-ul (Romanian Veterinary Emergency and Critical Care Society) al cărui membru cofondator sunt şi care promovează medicina de urgenţă şi terapia intensivă, la disciplinele noi apărute în FMVB, cum ar fi cursul de Urgenţe MUV, iniţial introdus ca materie opţională ulterior devenind obligatorie, consider că toate acestea au condus la creşterea standardelor educaţionale pentru  studenţii din anul 2017.

V.J.: Acestea fiind spuse, ce-ţi lipsea cel mai mult în anii studenţiei?

C.C.: Daca mă întrebai atunci, timpul liber era principala resursă care îmi lipsea şi apoi o metodă de învăţare atractivă, bine sistematizată, care să ne ajute să ne punem în ordine gândurile şi să învăţăm logic, nu mecanic. Cred că la multe discipline ne lipsea de fapt fascinaţia.

Erau însă şi atunci cadre universitare la orele cărora mergeam de drag şi aici pot să exemplific: Manuela Militaru, Iuliana Ionaşcu, Cristina Fernoagă, Ruxandra Costea, Teodoru Soare, Alexandru Viţălaru şi nu în ultimul rând, Alexandru Diaconescu. Cam puţini pentru 6 ani de facultate şi încă 2 de master. 😊

Mie personal, mi-au trebuit doi ani ca să învăţ cum să învăţ. Primul an a fost un adevarat chin, mă întrebam ce caut acolo şi cât am să rezist… Îmi aduc aminte cum ne formasem un grup de studiu, eram 10-12 colegi de la mai multe grupe, sâmbăta şi duminica mergeam în laboratorul de anatomie unde încercam să învăţăm oasele, muşchii, organele etc, pe piesele pe care ni se predase săptămâna în curs şi pe care le ascundeam în camera frigorifică.

Învăţam după cărţile scrise de Profesorii E. Paştea şi V. Gheţie, care se găseau cu greu în anticariate sau la colegii mai mari, motiv pentru care erau destul de scumpe.

Următorul lucru pe care l-am resimţit a fost lipsa respectului din partea unor cadre universitare (este un subiect sensibil pe care prefer să nu îl dezvolt).

Nu ştiu sigur care este situaţia acum, dar în 2003-2009 cu mâna pe inimă pot spune că era jale la unele discipline şi din respect nu am să dau nume (deşi sunt sigur că acei profesori nu vor citi acest interviu). Sper totuşi că acum situaţia s-a remediat.

V.J.: Împreună cu colegii tăi de la clinică, derulaţi în şcoli şi în rândul proprietarilor câteva proiecte educaţionale deosebite. Ce rezultate îţi doreşti să apară?

C.C.: Încercăm să creştem gradul de educaţie al copiilor şi al adulţilor în ceea ce priveşte modul în care sunt privite animalele de companie şi modul în care avem obligaţia de a le îngriji.

Încercăm să îi învăţăm că nu este suficient să le oferim hrană, un adăpost, îngrijiri medicale regulate şi toaletări. Un animal sătul, care stă în casă şi este vaccinat, deparazitat, spălat şi coafat, nu va fi un animal fericit dacă nu îi oferim şi o parte din timpul nostru.

Mă refer la un minim de 2-3 ore pe zi în care să ne jucăm cu el, să îl plimbăm, să îl mângâiem, să ne petrecem un timp de calitate împreună. Acesta ar trebui să fie scopul pentru care ne dorim un companion.

Dorim să îi învăţăm ce înseamnă servicii medicale de calitate, totodată să îi facem să conştientizeze şi adevarata valoare materială a acestor servicii. Vrem să contribuim la dezvoltarea medicinei veterinare şi la creşterea respectului proprietarului de animale faţă de medicul veterinar şi de meseria noastră.

Şi rezultatele nu au întârziat să apară, astfel că, actualii şi viitorii noştri clienţi sunt şi clar vor fi „mai inteligenţi decât ai lor”, ca să parafrazăm un radio pe care îmi face plăcere să îl ascult.

V.J.: Ce te-a determinat să alegi medicina veterinară de urgenţă?

C.C.: Nu ştiu dacă eu am ales medicina de urgenţă sau ea pe noi datorită cazurilor care ne-au trecut pragul şi pentru care a trebuit să ne antrenăm pentru a le face faţă. Încrederea proprietarilor care ne-au ales a fost ceea ce ne-a determinat să fim mereu în pas cu tot ce este nou şi să le oferim cele mai noi metode de diagnostic şi tratament.

V.J.: Clinica ta, Pet Stuff, este una dintre cele mai bine văzute clinici din Bucureşti. Cum se manageriază o clinică veterinară de succes? Ce presupune în ziua de astăzi o clinică veterinară capabilă să facă faţă urgenţelor?

C.C.: Se manageriază destul de dificil şi asta datorita lipsei noastre de educaţie managerială din şcoală, a dorinţei de a fi atât manager cât şi medic, a zilei pe care oricât încercăm să o întindem, tot 24 de ore are la sfârşit.

Se manageriază dificil datorită mediului de afaceri şi antreprenorial din România, care poate fi denumit oricum altfel dar nu propice. Este un mediu ostil care nu susţine întreprinzătorii privaţi, este un mediu instabil şi impredictibil din păcate şi asta se poate observa în foarte multe domenii. Politica economică, fiscalitatea, sunt piedici în ceea ce priveşte dezvoltarea oricărei afaceri şi bineînţeles şi a unei clinici veterinare.

O clinică de urgenţă presupune în primul rând Medici, Tehnicieni şi personal auxiliar foarte bine pregatiţi. Asemenea oameni pregătiţi se găsesc greu şi trebuiesc remuneraţi pe măsura pregătirii lor.

Presupune de asemenea un management bine pus la punct, iar aici vreau să îi mulţumesc asociatei mele Ruxandra Tenia, cu care am pornit afacerea în 2007, când am deschis firma şi am ajuns până în acest punct, manageriind împreună Clinica Veterinară Pet Stuff.

Trebuie de asemenea să îi mulţumesc şi prietenului şi colegului nostru, Alexandru Buzdea, care pe lângă partea medicală se implică şi în această parte de management al clinicii şi angajaţilor.

O clinică de urgenţă necesită de asemenea aparatură, aparatură multă şi scumpă care ne permite să oferim pacienţilor noştri tratamente complexe şi o medicină de calitate.

V.J.: Drumul profesional este presărat şi cu obstacole. Care a fost pilonul tău de sprijin în momentele dificile?

C.C.: Ruxandra, mama, tata, mătuşa, sora, bunicul, bunica şi prietenii. Ei constituie pilonul de sprijin principal. Ca şi pilon secundar cred că perseverenţa, ambiţia şi dorinţa de a ieşi din anonimat ne-au ajutat să depăşim toate obstacolele timp de 10 ani de când am deschis această firmă.

V.J.: Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o în cariera de medic veterinar?

C.C.: Că nu există diferenţe între oameni şi animale, sunt tot fiinţe şi au dreptul să fie tratate cu acelaşi respect şi profesionalism, de aici şi mottoul nostru „Din respect pentru viaţă”.

Am învăţat că există o singură medicină care se aplică tuturor fiinţelor vii şi noi avem datoria să ne aruncăm cu toate resursele pentru a salva viaţa oricărui pacient.

V.J.: Care sunt satisfacţiile adevărate ale acestei meserii?

C.C.: Recunoştinţa pe care o primim de la fiecare pacient pe care îl salvăm şi de la proprietarii lor. Felicitările, tablourile, portretele pe care le primim, mesajele de mulţumire, acestea sunt de asemenea o sursă de satisfacţie. Atunci uităm de nopţile nedormite, de oboseală şi supărări.

Pentru acest lucru vreau să le mulţumesc tuturor proprietarilor pacienţilor noştri, care ne-au investit pe noi ca medici ai prietenilor lor necuvântători şi ne-au acordat încrederea lor şi viaţa acestora în mâinile noastre.

Vă asigur că ne vom da în continuare silinţa să facem tot ce este posibil pentru a le oferi cea mai buna îngrijire.

V.J.: Care sunt cele mai mari frustrări ale aceste meserii?

C.C.: Cazurile pe care nu reuşim să le salvăm, acestea sunt adevăratele frustrări.

Încărcătura emoţională pe care o acumulează un medic în momentul în care este pus în faţa unei afecţiuni incurabile sau atunci când nu reuşeste să salveze un pacient, este enormă şi foarte greu de gestionat.

Din păcate, nici aici nu excelăm, nu suntem antrenaţi pentru asta. Din fericire, există terapeuţi, psihologi foarte bine pregătiţi la care putem apela pentru a putea învăţa să gestionăm toate aceste frustrări, însă câţi dintre noi ne-am gândit să apelăm la serviciile acestora?!?

V.J.: Cu ce contracarezi apariţia burn out-ului profesional?

C.C.: Epuizarea fizică, mentală şi emoţională îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai des în rândul generaţiei noastre şi are la bază stresul continuu, persistent, cu care ne confruntăm zilnic şi care, în final conduce la o epuizare totală a organismului.

Eu am apelat la o metodă de dezvoltare personală care consider că ajută în contracararea burn out-ului profesional şi anume Psihoterapia Psihanalitică sau Psihanaliza.

Inconştient făceam acest lucru de câţiva ani, mai exact cam de 6-7 ani, în grupuri de prieteni care aveau şi ei diferite afaceri în acelaşi mediu sau în medii diferite de al nostru. Practic, ne întâlneam şi ne plângeam de ce ni se întâmplă, discutam, căutam soluţii împreună la diferite probleme comune cu care ne confruntam.

De câteva luni însă, am decis să apelez la un specialist şi am găsit unul  foarte bun. Acum efectuez şedinţe regulate, într-un mediu organizat şi efectul este miraculos. Personal, încurajez pe toată lumea să încerce acest gen de terapie deoarece cred că este una din cele mai bune investiţii în noi. Trebuie să avem grijă de psihicul nostru pentru ca şi el să poată avea grijă de noi.

În plus, m-am lăsat de fumat, încerc să îmi impun un program regulat de mese şi somn (nu prea reuşesc însă) şi vreau să încep să fac sport pentru a scăpa de excesul de kilograme şi pentru că dorm mai bine atunci când sunt obosit fizic.

V.J.: Cum valorifici timpul personal?

C.C.: În ultimul an chiar l-am valorificat productiv. Încerc să petrec cât mai mult timp cu familia şi prietenii, să călătoresc şi să cunosc multe persoane noi şi locuri noi, să fac lucruri care îmi plac cum ar fi să skiez, să călăresc, să mă uit la filme româneşti, să citesc şi sa joc baschet.

V.J.: Care ar fi cel mai important sfat pe care l-ai da unui tânăr absolvent de Medicină Veterinară?

C.C.: Să fie cinstit, onest, să îşi însuşească principii sănătoase pe care să nu le încalce.

Să nu facă compromisuri, să respecte pentru a fi respectat, să fie perseverent şi să gândească pozitiv şi nu în ultimul rând, să dea întotdeauna 100%  în orice doreşte să întreprindă. În acest fel, cu siguranţă va ajunge acolo unde îşi doreşte!

Sursa: https://veterinaryjournalist.ro/interviu-dr-cristian-cristea/