Autor: Medic veterinar – Dr. Carmen Vodă

Când ar trebui să mergem la un specialist în cardiologie veterinară?

Bolile de inimă sunt frecvent întâlnite la câini și pisici, mai ales pe măsură ce aceștia înaintează în vârstă. Unele statistici spun că bolile de inimă afectează 1 din 10 pisici și câini din întreaga lume.

Deoarece consultul și îndrumarea unui cardiolog veterinar pot crește semnificativ speranța de viață la animalele de companie cu boli de inimă, întrebarea pe care trebuie să o puneți este „când este cel mai bun moment pentru a solicita o trimitere la un cardiolog pentru animalul meu de companie?” Iată cele mai importante motive care trebuie să ne determine să aducem micul blănos la un consult cardiologic de specialitate:

1. Medicul veterinar curant identifică modificări patologice la auscultația inimii cu stetoscopul, în cadrul unui consult general (de rutină sau de necesitate). Poate fi vorba de un suflu suprapus peste zgomotele cardiace normale, indicând o turbulență a sângelui în interiorul inimii, care poate fi generat într-o boală cardiacă, dar care poate fi întâlnit și în alte situații, cum ar fi în anemii sau în cazul puiuților care prezintă un suflu sistolic fiziologic. De asemenea, se pot auzi la stetoscop modificări în frecvența cardiacă (numărul de bătăi ale inimii pe minut), care poate fi crescută – tahicardie, sau scazută – bradicardie, sunetul de galop sau aritmii care necesită investigații suplimentare. Este important de menționat faptul că la câini se poate identifica un ritm cardiac ritmic-aritmic fiziologic (influențat de fazele respiratorii ale câinelui) și că unele aritmii pot fi cauzate de probleme extracardiace (de exemplu: tumori splenice, vomă, diaree, dilatație gastrică, secundar administrării unor medicamente etc.).

(auscultația pacientului la consultul general – sursă proprie)

2. Semne clinice care pot fi un indicator de boală cardiacă

– dispneea sau respirația cu dificultate poate fi dată de acumularea de lichid în cavitatea toracică, în jurul plămânilor compresându-i mecanic, sau de încărcarea plămânilor cu lichid, în ambele situații plămânii nefiind capabili să funcționeze la capacitatea maximă (aerul nu mai poate pătrunde în aceeași măsură în plămâni, iar animalul nu mai primește necesarul de oxigen, rezultând o frecvență respiratorie accelerată, +/- respirație cu gura deschisă);

– sincopa, respectiv pierderea temporară a cunoștinței (secundară aritmiilor sau contractilității cardiace deficitare);

– intoleranța la efort / animalul obosește dupa efort moderat sau redus;

– în cazul câinilor poate apărea tusea, cauzată de un cord mărit în volum care compresează traheea și/sau bronhiile principale;

– în cazul pisicilor poate apărea dificultatea mișcării unui membru sau a ambelor membre posterioare, dând impresia de paralizie (foarte rar fiind afectate membrele anterioare), acompaniată de durere la atingerea membrului/membrelor afectate și vociferări. Apare secundar tromboembolismului arterial cauzat de mărirea în volum a atriului stâng și formarea unui coagul in interiorul acestuia, care pleacă în circulația sistemică, blocând circulația sângelui la un anumit nivel;

– hipertensiunea arterială (primară sau secundară unei alte patologii precum insuficiența renală, hipertiroidismul) poate determina remodelări la nivel cardiac;

– pierderea în greutate (scade masa musculară, nu grăsimea corporală, din cauza producției crescute de citokine inflamatorii în insuficiența cardiacă congestivă (ICC). Prin urmare, chiar și la pisicile supraponderale poate fi prezentă o pierdere musculară semnificativă).

(pisică europeană la proba cântarului – sursă proprie)

3. Predispoziția de rasă pentru anumite patologii la nivel cardiac

– în cazul câinilor există patologii precum:

• Boala degenerativă mixomatoasă a valvei mitrale la care sunt predispuse anumite rase, cum ar fi Cavalier King Charles Spaniel, Caniche, Bichon, Pomeranian, Teckel, Chihuahua, Pekinez, incidența bolii crescând odată cu vârsta. În general aceste rase sunt mai predispuse la această patologie, dar este o boală care poate apărea sau prezenta manifestări clinice la orice rasă mică sau medie (sub 20 kg), foarte rar la rasele mari, în special după vârsta de 8 ani.
• Cardiomiopatia dilatativă (DCM) care apare la rasele mari (Doberman, Labrador Retriever, Golden Retriever, Ciobănesc German, Ciobănesc Mioritic etc.) debutează de regulă între vârsta de 4 și 10 ani, fiind totuși posibil să apară la orice vârstă la adulți. Foarte rar este întâlnită la rasele de talie medie (ex. Cocker spaniol) și în rândul pisicilor (în special la tineret).
• la rasele Boxer si Bulldog englez se poate întâlni cardiomiopatia aritmogenă de ventricul drept (ARVC), rar fiind afectate și alte rase sau chiar pisici. Este o boală genetică care provoacă cel mai frecvent aritmii cardiace care pot duce la episoade de sincopă/leșin și chiar moarte subită.

Această boală afectează mușchiul inimii și provoacă înlocuirea mușchiului cardiac normal cu țesut gras și fibros. Această modificare provoacă instabilitate electrică în mușchiul inimii, rezultând aritmii.

– în cazul pisicilor există:

• Hipertrofia cardiacă congenitală (HCM) la care sunt predispuse în special rasele Main Coon, Ragdoll, Sphynx, British Shorthair, Scottish Fold, Birmaneză, Siameză etc., indiferent de vârstă, incidența crescând odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea la pisici poate apărea hipertrofia muschiului cardiac secundară hipertensiunii arteriale susținute, a hipertiroidismului sau stenozei de aortă, iar la anumiți indivizi pe fond de stres (postchirurgical, când se aduce alt animal în casă, după ce a trecut printr-o boală și spitalizare etc.). Nu se poate anticipa apariția celei din urmă, așa că un control de rutină poate preveni ulterioarele complicații care pot duce la semne clinice.

(British Shorthair, Siameză, Sphynx, Chihuahua, Ciobănesc german, Poodle – sursă proprie)

4. Preanestezic

– înainte de orice intervenție chirurgicală (castrare/sterilizare, remediere fracturi etc.) pentru a minimaliza riscurile anesteziei și chirurgiei. Chiar dacă vârsta la care se intervine este sub un an e bine sa ne asigurăm ca puiuțul nu are o boală congenitală care să-i pună viața în pericol.

Ce presupune un examen cardiologic de specialitate?

1. Anamneza, evaluarea stării generale a pacientului
– prima etapă implică culegerea informațiilor de la proprietar (istoric de boli, de ce a venit la consultul cardiologic, daca prezintă modificări în starea generală acasă, daca obosește, tușește etc.) și observarea animalului (modul în care respiră, prezența pulsului femural pe ambele membre posterioare, culoarea mucoaselor etc.).

(interpretare istoric pacienți – sursă proprie)

2. Auscultația pacientului cu stetoscopul
– a II-a etapă implică identificarea zgomotelor cardiace si pulmonare patologice și a aritmiilor, daca este cazul.

(tensiometru Doppler – sursă proprie)

3. Tensiunea arterială
– a III-a etapă este măsurarea tensiunii arteriale, de preferat cu un aparat cât mai competent (ex.tensiometru Doppler).

4. ECG (electrocardiograma)
– a IV-a etapă este efectuarea unei electrocardiograme timp de minim două minute, pentru măsurarea exactă a frecvenței cardiace, a axului electric și detectarea aritmiilor. Se montează minim 3 cleștișori metalici pe pielea animalului în zona axilelor și în zona inghinală. Se poate face ECG în format digital sau pe hârtie.

(pacient pe durata ECG-ului digital, tuns pentru ecografia cardiacă – sursă proprie)

(ECG – câine de 8 ani cu aritmie sinusală întreruptă de o bătaie ventriculară prematură, cu origine in ventriculul drept – sursă proprie)

5. Ecografia cardiacă
– a V-a și ultima etapă este ecografia efectuată la nivelul inimii care necesită tunderea blănii de pe torace pe zona de proiectie a cordului pentru a avea o imagine cât mai corectă. Ecografia ne ajută să măsurăm pereții și volumul camerelor inimii și viteza fluxului de sânge prin valve. De asemenea putem identifica linii B pulmonare, un indicator de încărcare pulmonară (edem,fibroză, cancer etc.), sau/și lichid liber în cavitatea toracică.

(pisică,4 ani, cardiomiopatie de fenotip hipertrofic – sursă proprie)

În funcție de problemele identificate la ecografia cardiacă, este posibil să fie necesare și alte investigații precum radiografiile de torace, CT (computer tomograf) torace, iar în cazul în care se identifică lichid liber în torace se va recomanda toracocenteza (puncția cu un ac fin a toracelui pentru a extrage lichidul) cu examinarea fizică și citologică a lichidului.

În concluzie, o vizită la medicul veterinar cardiolog este necesară măcar o dată pe an când nu avem manifestări clinice de boală cardiacă, deoarece ne poate ajuta să identificăm și să tratăm o patologie cardiacă în stadiu incipient sau să prevenim evoluția acesteia și/sau a efectelor secundare.

Nimic nu e mai frumos decât o inimă sănătoasă. Ai grijă de micul tău ghem de blană și nu uita că cel mai bun tratament este prevenția.