Pentru unele animale de companie, vizita la veterinar poate fi extrem de neplăcută și se poate lăsa cu schelălăit, tremurat sau chiar comportament agresiv.
Este firesc să le fie frică, însă vestea bună e că acest lucru poate fi ușor de schimbat, prin adoptarea unui comportament adecvat față de animalul de companie. Iată cinci soluții care pot ajuta:
Pregătirea pentru vizita la veterinar
Dacă animalul trebuie transportat până la medic, asigurați-vă că îl obișnuiți în prealabil cu geanta de transport sau cu vehiculul în care se va afla. Dacă vizita la veterinar se face însă în plimbare, încercați să faceți cunoscut animalului drumul până la veterinar măcar cu câteva zile înainte.
Medicamente calmante
Pentru cazurile foarte agitate, în care câinele devine anxios și are o stare general proastă înainte de vizita la veterinar (vomă, tremurături etc.), încercați să ajutați animalul cu medicamente calmante.
Recompensa
Aduceți gustările preferate ale animalului sau hrana sa favorită pentru a-l încuraja să fie cooperant și să asocieze vizita la veterinar cu experiențe pozitive. Hrăniți-l cu aceste recompense în timpul sau după vizita la veterinar pentru a-i consolida sentimentul de siguranță și confort.
Manipulare blândă și calmă
Chiar dacă vă grăbiți, încercați să fiți blând cu animalul. Acesta va fi mult mai cooperant într-un mediu necunoscut, dacă va simți că atmosfera este relaxată, ca la o plimbare. De asemenea, înștiințați medicul veterinar despre sensibilitatea animalului și rugați-l să îl manipuleze cu blândețe.
Încredere în specialiști
Chiar dacă au mulți pacienți, medicii trebuie să acorde același timp și același grad de atenție fiecărui animal în parte. O stare calmă, dar fermă va oferi animalului confort și încredere. Nu uitați că medicii cunosc punctele sensibile ale animalelor și știu exact cum să se comporte cu aceștia.
La Spitalul Veterinar PET STUFF, echipa de medici implementează Standardul Low Stress Handling, care presupune o abordare holistică și însoțită de respect a animalelor de companie, cu scopul de a minimiza stresul asociat cu vizitele la veterinar, precum și cu alte proceduri medicale.
Te încurajăm și pe tine să aplici sfaturile de mai sus, bazate pe principiile LSHM și să ne spui în comentarii ce alte lucruri funcționează pentru animalul tău când vine vorba despre vizitele la veterinar.