Perioada de călduri la pisici: Ce trebuie să știi despre ciclul de reproducere.

Autor: Dr. Buteață Andra – Spital Veterinar Pet Stuff

Perioada de călduri la pisică se referă la acea etapă din ciclul sexual al femelei, numită și estru, în care aceasta este receptivă la împerechere și adoptă un comportament specific. Un ciclu de căldură este ciclul normal de reproducere care are loc la femelele nesterilizate. Sezonul de reproducere la pisici are loc de primăvara devreme și până toamna târziu.

Citește mai departe pentru a vedea care sunt etapele ciclului sexual la pisici, cum se manifestă acestea în perioada de împerechere, la ce să ne așteptăm și cum putem preveni aceste situații.

Ciclul sexual (ciclul estral, gametogen)

Odată cu apariția maturității sexuale și până la încetarea fiziologică a funcției sexuale, aparatul genital funcționează ritmic și ciclic. Prin ciclu sexual se înțelege lanțul de fenomene și procese care se succed și se repetă având ca rezultat final eliberarea uneia sau mai multor ovule apte pentru fecundare.

Durata fiecărui ciclu sexual și a fazelor acestuia este dependentă de specie, rasă, climat, alimentație, individ.

Din punct de vedere al frecvenței ciclurilor sexuale, femelele se împart în:

  1. Monoestrice (monociclice) – prezintă un singur ciclu de călduri pe an (animalele sălbatice);
  2. Diestrice (diciclice) – prezintă două cicluri sexuale pe an (cățeaua);
  3. Poliestrice (policiclice) – prezintă mai multe cicluri de călduri pe an (iapa, vaca, bivolița, oaia, scroafa, pisica). În această grupă, iapa, oaia și pisica sunt poliestrice sezoniere, iar vaca și scroafa sunt poliestrice de tip continuu.

În evoluția unui ciclu sexual se recunosc două stadii principale funcționale: stadiul foliculinic și stadiul luteinic. Stadiul foliculinic corespunde unei activități estrogenice a ovarului, respectiv a foliculilor ovarieni, iar stadiul luteinic este dominat de acțiunea progesteronului secretat de corpul galben. Cele două stadii principale sunt separate de ovulație (ovulația poate fi spontană sau provocată). Între stadiul foliculinic și cel luteinic următor se interpune un stadiu de echilibru, caracterizat prin involuția corpului galben și repaus sexual, ce poartă denumirea de diestru la femelele poliestrice de tip continuu și anestru la cele diestrice sezoniere (anestru fiziologic: înainte de pubertate, sezonier, post-partum, după încetarea fiziologică a funcției sexuale; anestru patologic: din cauza unor afecțiuni uterine).

În cadrul fiecărui stadiu se disting următoarele faze:

  1. Stadiul foliculinic – cuprinde faza de proestru și faza de estru;
  2. Stadiul luteinic – cuprinde faza de metestru și faza de anestru (fază de reechilibrare hormonală).

Modificări etologice (de comportament)

În proestru, femela prezintă interes crescut pentru mascul, dar nu acceptă monta.

În timpul estrului (perioada de călduri), femela manifestă dorință de împerechere și acceptă monta.

În timpul stadiului luteinic, comportamentul animalelor este liniștit (fază de liniște).

Pisica este o femelă de tip poliestric sezonier, care își manifestă căldurile cu precădere în sezonul de primăvară. Există, totuși, modificări de comportament la pisicile crescute în apartament. Având o temperatură constantă și lumină artificială, ele pot prezenta cicluri sexuale pe tot parcursul anului. Acest lucru este destul de deranjant pentru proprietari, astfel că ajung de foarte multe ori la medicul veterinar cu dorința de a steriliza cât mai repede pisicuța dar acest lucru nu este recomandat.

Sursă proprie

Ciclul sexual al pisicii este unul incomplet, deoarece la această specie, ovulația este provocată (are loc în timpul împerecherii cu un mascul, motiv pentru care, pisicile se pot împerechea cu mai mulți masculi, dând naștere puilor cu diferite caractere de fizionomie).

Cât durează un ciclu de călduri?

Proestrul și estrul durează împreună 9-14 zile, cu o medie de 7 zile. Pisica începe să miaune caracteristic, chiar excesiv, devine foarte afectuoasă, se rostogolește, se freacă de obiecte, urinează mai des și în mai multe locuri (urina acestora conține feromoni care au rolul de a atrage masculii de la distanțe mari), adoptă poziția lordozată (trenul posterior ridicat, coada ridicată), semnalând receptivitatea pentru mascul.

Dacă s-a produs monta, se va produce ovulația după aproximativ 24 de ore, iar dacă pisica nu a rămas gestantă, va urma o perioadă de pseudogestație de 40-42 de zile. Dacă nu se produce monta în timpul perioadei de călduri, foliculii maturi vor îmbătrâni, vor fi inlocuiți de o nouă generație destul de rapid, și, prin urmare, în absența masculului, pisica nesterilizată va fi într-o stare aproape permanentă de călduri.
După fătare, căldurile se pot manifesta la scurt timp, chiar în timp ce femela alăptează.

Sursă proprie

La ce vârstă poate pisică să devină gestantă?

În medie, o pisică ar putea intra în călduri între 6-9 luni, dar sunt cazuri în care ciclurile de călduri apar și între 4 și 12 luni. Rasele cu păr scurt, ar putea începe mai devreme ciclul de călduri, în timp ce, rasele cu păr lung sau de talie mai mare, ar putea să nu dea semne de călduri până la vârsta de 18 luni.

Pentru o gestație dusă la bun sfârșit într-un organism dezvoltat, în cazul montelor controlate, se recomandă ca femela să atingă maturitatea sexuală și monta să se realizeze după vârsta de 12-18 luni.

Cum se poate preveni o pisică să intre în călduri?

Cea mai eficientă și sigură modalitate prin care o pisică să nu mai intre în călduri și să nu mai rămână gestantă este prin sterilizare (ovariohisterectomie – îndepărtare chirurgicală a ovarelor și uterului). Sterilizarea femelelor poate începe de la vârsta de 6 luni, iar în cazul masculilor începând de la vârsta de 10-12 luni. Perioada de recuperare post-operatorie este destul de scurtă – aproximativ 5-7 zile.

Pot să îi administrez pisicii mele pastile pentru a opri căldurile?

NU sunt recomandate preparatele hormonale (tratament injectabil sau pastile) care opresc căldurile la pisici, deoarece produc dezechilibre hormonale severe în organismul acestora și pot contribui la apariția cancerului ovarian, a tumorilor mamare, a chisturilor ovariene și la apariția piometrului (infecție a uterului). Alte efecte adverse includ: letargie, schimbări de comportament, secreții vaginale, vomă, diaree, tremurături, urinări frecvente. Pot predispune la apariția bolilor virale și la hepatotoxicitate.

Ar trebui să las pisica să rămână gestantă înainte să o sterilizez?

Nu.
Este doar un mit. Nu este mai sănătos ca pisica să aibă întâi o naștere, ci, din contră, acest lucru poate predispune pisica dumneavoastră la probleme de sănatate (atât a mamei, cât și a puilor) și contribuie, de asemenea, la creșterea excesivă a populației de pisici. Sterilizarea timpurie reprezintă cea mai bună opțiune pentru sănătatea și bunăstarea pisicuței.

Sursă proprie

Se poate steriliza pisica atunci când este în călduri?

Da, este posibil, cu mențiunea că nu este recomandat. În timpul timpul perioadei de călduri, uterul prezintă cele mai profunde modificări sub influența hormonilor ovarieni. Peretele este mult îngroșat și vascularizat, și mult mai friabil, astfel că sterilizarea în această perioadă implică mult mai multe riscuri (rupturi ale țesuturilor, sângerare excesivă). Există risc de infecție, deoarece în timpul căldurilor, țesutul vaginal al pisicii devine mai edemațiat și mai vascularizat, ceea ce predispune la infecții post-operatorii.Timpul de recuperare este prelungit. Perioada de călduri predispune pisica la un stres fiziologic considerabil, peste care se suprapune atât stresul chirurgical, cât și stresul anesteziei, astfel încât procesul de vindecare și recuperare este afectat.

Recomandarea generală este de a steriliza pisica la 7-10 zile după ce s-au remis semnele caracteristice perioadei de călduri sau în orice alt moment în care nu se află în călduri, pentru a minimiza riscurile chirurgicale și pentru a facilita o recuperare mai rapidă și lipsită de complicații.

Este important ca înainte de sterilizare să fie efectuat un consult preoperator de către medicul veterinar cu privire la investigațiile pe care acesta le va considera necesare înainte de operație și pentru a alege cel mai potrivit moment pentru sterilizare, în funcție de vârsta și starea clinică a pacientului.

 

Bibliografie:

  1. Diaconescu, A., Bîrțoiu, A. (2009) – Noțiuni de fiziologie a reproducției la mamiferele domestice. Ed. Curtea Veche
  2. https://www.petmd.com/cat/care/evr_ct_cat-facts-how-long-are-cats-in-heat