Una dintre marile provocări cu care s-au confruntat medicii veterinari în ultimii ani a fost Dr. Google şi proprietarii de animale care veneau cu diagnosticul de acasă, după ce consultau diferite pagini web cu privire la posibilele afecțiuni ale necuvântătoarelor. Astfel a apărut conceputul de Dr. Google și concurența dintre acesta și medicul veterinar, singurul de altfel care poate pune un diagnostic corect și care poate indica tratamentul necesar.
Dr. Cristian Cristea, co-fondatorul Clinicii Pet Stuff din București, este unul dintre medicii veterinari care s-a confruntat de-a lungul anilor cu pericolul pe care informațiile culese de pe internet îl reprezintă atît pentru sănătatea animalelor de companie cât și pentru relația de colaborare dintre medic şi proprietar. Pentru a stabili un parteneriat puternic cu proprietarii animalelor, medicul a căutat soluții care să le ofere acestora și posibilitatea de face muncă de cercetare despre afecțiunile blănoșilor. Iar rezultatele au început să apară.
„Dr. Google a fost un aşa-zis dușman pentru că majoritatea clienților veneau deja cu informații, veneau cu diagnostice. Unii dintre ei știau deja și ce tratamente trebuie să le facem animalelor. În schimb, în ultimii trei ani, am început să-l transformăm într-un prieten și am început să le oferim noi locurile de unde-și pot lua informații care să fie documentate din punct de vedere medical. Au renunțat să caute pe Google și să intre pe diferite site-uri unde-și dădea fiecare cu părerea și le-am oferit exact site-urile cu lucrări de specialitate sau cu studii făcute și atunci am transformat practic un dezavantaj într-un avantaj. Iar proprietarii au fost mult mai mulțumiți. Vin, întreabă, ne întreabă de ce am adoptat un protocol și de ce nu folosim un alt produs sau de ce produsul x este mai bun sau mai rău. Le explicăm punctul nostru de vedere, dar întotdeauna îi lăsăm pe ei să vadă dacă există varianta aceasta, să aleagă.
Proprietarii au început să fie mult mai interesați. Dacă înainte veneau pentru a obține strict un rezultat. Au venit cu un câine bolnav, voiau să plece cu un câine sănătos. Acum îi interesează foarte mult și modul în care interacționăm cu ei, modul în care le explicăm, atât proprietarilor, dar și modul în care ne comportăm cu animalele. Și pe cât de ușor este să pierzi un client, pe atât de greu este după aceea să-l recâștigi.”
În cazul în care proprietarul unui animal de companie se bazează doar pe informațiile găsite pe internet și nu pe sfatul medicului veterinar poate duce la agravarea afecțiunii de care suferă companionul. Iar acest lucru conduce la complicarea tratamentului și prelungirea acestuia. De aceea, la primele semne care ar putea indica o posibilă problemă medicală, recomandat este consultul de specialitate într-un cabinet sau la o clinică veterinară.