Intoxicația cu antigel la animalele de companie

Autor: Alexandra Marcu

Așa cum cei care dețin o mașină cunosc rolul și importanța antigelului, consider că și proprietarii de animale trebuie să cunoască pericolele care se ascund în spatele acestui lichid relativ uzual și des întâlnit, mai ales în perioadele foarte calde sau foarte reci când animalele noastre de companie pot intra în contact cu el mai des.

Temperatura crescută și stresul termic la animalele de companie

Autor: Dr. Adriana Halichias

Temperatura normală a unui câine variază între 38 și 39,2 grade Celsius. Aceste valori pot să crească în mod fiziologic, până la valori de maxim 40 grade, după efort fizic susținut sau în perioade cu metabolism crescut, cum sunt de exemplu gestația și alăptarea. În boli sistemice, fie cu etiologie infecțioasă, inflamatorie, sau endocrină, centrul de reglare al temperaturii corporale din hipotalamus crește pragul minim de temperatură și se poate ajunge la valori de până la 41,3 grade Celsius.

Tot ce trebuie să știi despre angiostrongiloza canină

Autor: DVM Ioana Sandu

Angiostrongiloza este o boală endemică în țările vestice europene, Africa și sudul Americii. Din 2017 a fost semnalată în România (la vulpi și canide), iar din 2023 a fost semnalată la pacienții canini cu proprietari. Din păcate, majoritatea infecțiilor sunt diagnosticate post-mortem sau sunt tratate ca pneumonii de natură infecțioasă.

CUM ALEGEM JUCĂRIILE POTRIVITE PENTRU PATRUPEDUL NOSTRU?

Autor: DVM Mădălina Bobe

Este foarte important când alegem jucării pentru patrupezii noștri, fie că este vorba de câine sau de pisică, să le alegem astfel încât să nu reprezinte un pericol pentru ei. Animalele de companie, mai ales câinii sunt cei mai predispuși să ingere un corp străin și de obicei acel corp străin este “jucăria lui preferată”.