Autor: Dr. Buteață Andra – Pet Stuff Hospital
Perioada de călduri la câini se referă la intervalul de timp în care femela manifestă interes pentru împerechere, timp în care se poate produce fecundarea. Această perioadă este cunoscută sub denumirea de estru și apare o dată la 6-12 luni, în funcție de rasă și de particularitățile individuale ale fiecărui câine. Este important ca proprietarii să fie atenți în această perioadă și să evite împerecherile nedorite, în cazul în care nu intenționează să se înmulțească.
Citește mai departe pentru a înțelege schimbările comportamentale și emoționale ale câinilor în această perioadă, cum pot fi prevenite riscurile și problemele de sănătate asociate acestei perioade și cum se poate lua o decizie informată despre controlul reproducerii.
Ciclul sexual (ciclul estral, gametogen)
Odată cu apariția maturității sexuale și până la încetarea fiziologică a funcției sexuale, aparatul genital funcționează ritmic și ciclic. Prin ciclu sexual se înțelege lanțul de fenomene și procese care se succed și se repetă având ca rezultat final eliberarea uneia sau mai multor ovule apte pentru fecundare.
Durata fiecărui ciclu sexual și a fazelor acestuia este dependentă de specie, rasă, climat, alimentație, individ.
Din punct de vedere al frecvenței ciclurilor sexuale, femelele se împart în:
- Monoestrice (monociclice) – prezintă un singur ciclu de călduri pe an (animalele sălbatice);
- Diestrice (diciclice) – prezintă două cicluri sexuale pe an (cățeaua);
- Poliestrice (policiclice) – prezintă mai multe cicluri de călduri pe an (iapa, vaca, bivolița, oaia, scroafa, pisica). În această grupă, iapa, oaia și pisica sunt poliestrice sezoniere, iar vaca și scroafa sunt poliestrice de tip continuu.
În evoluția unui ciclu sexual se recunosc două stadii principale funcționale: stadiul foliculinic și stadiul luteinic. Stadiul foliculinic corespunde unei activități estrogenice a ovarului, respectiv a foliculilor ovarieni, iar stadiul luteinic este dominat de acțiunea progesteronului secretat de corpul galben. Cele două stadii principale sunt separate de ovulație (ovulația poate fi spontană sau provocată). Între stadiul foliculinic și cel luteinic următor se interpune un stadiu de echilibru, caracterizat prin involuția corpului galben și repaus sexual, ce poartă denumirea de diestru la femelele poliestrice de tip continuu și anestru la cele diestrice sezoniere (anestru fiziologic: înainte de pubertate, sezonier, post-partum, după încetarea fiziologică a funcției sexuale; anestru patologic: din cauza unor afecțiuni uterine).
În cadrul fiecărui stadiu se disting următoarele faze:
- Stadiul foliculinic – cuprinde faza de proestru și faza de estru;
- Stadiul luteinic – cuprinde faza de metestru și faza de anestru (fază de reechilibrare hormonală).
Modificări etologice ( de comportament)
Pe lângă modificările căilor genitale, în timpul ciclului sexual apar și modificări comportamentale.
În proestru, femela prezintă interes crescut pentru mascul, dar nu acceptă monta. Libidoul (dorința de împerechere) se manifestă în timpul estrului, perioadă în care femela acceptă monta.
În timpul fazei luteale (faza de metestru și anestru), comportamentul animalelor este unul liniștit (fază de liniștire).
Cățeaua este o femelă de tip diestric, cu o durată a ciclului sexual de circa 6 luni. Femelele de de talie mare și cele uriașe sunt adesea monoestrice, având o durată a ciclului de 10-12 luni. În condițiile în care se menține femela în apartament, la o temperatură și luminozitate relativ constante pe tot parcursul anului, cele 2 cicluri nu se mai manifestă doar primăvara și toamna, ci oricând pe parcursul anului calendaristic.
Proestrul are o durată de 4-10 zile (uneori până la 15 zile) și este dominat de prezența sângerării de la nivelul vaginului și de edemul vulvar (vulva este mai îngroșată). Femela atrage masculii, dar refuză împerecherea.
Estrul are o durată de 8-14 zile și este caracterizat de apariția dorinței de împerechere. Femela adoptă poziția campată și dă coada într-o parte. Prezintă secreții vaginale roz-roșiatice, ulterior roz-pal, cu aspect mucos. Un lucru important de știut este faptul că spre deosebire de toate celelalte femele domestice, la care, prin termenul de călduri se înțelege exclusiv estrul, la cățea, această noțiune acoperă întreaga fază foliculară, din cauza imposibilității decelării cu precizie, prin metode clinice, a limitei dintre proestru și estru. Ovulația se produce spontan, aproximativ la jumătatea estrului.
Metestrul are o durată relativ constantă, de circa 2 luni și se împarte în metestru progresiv și regresiv, și corespunde de fapt perioadei de pseudogestație. Pe parcursul său, femela este liniștită și se poate comporta uneori precum o cățelușă gestantă (simptomatologie subiectivă/ obiectivă).
Anestrul este perioada cea mai variabilă ca durată, între 2 și 8 luni. Este faza ciclului estral în care toate nivelurile hormonilor sexuali sunt bazale. Este considerată perioada optimă pentru toate intervențiile medicale sau chirurgicale pe aparatul genital și pe glanda mamară.
Cum știe un mascul că femela este în călduri?
Când o femelă este în călduri, apar secreții vaginale și urinare care vor conține diferiți feromoni (chimicale produse de organism) ce pot fi detectați rapid de simțul masculilor, de la distanțe impresionante. În afara acestei perioade, nu se secretă feromoni.
Ce se întâmplă când un câine este în călduri?
Se produc modificări fizice. Vulva se edemațiază (se mărește), este congestionată (vascularizată abundent), apar secreții mucoase clare, filante (mucus de călduri), femela își poate arcui corpul, își poziționează coada în lateral.
Apar schimbările comportamentale. Femela inițiază curtarea masculului, care poate include eliberarea feromonilor, vocalizare, schimbări ale posturii, creșterea activității fizice, urinarea în prezența masculului.
Testare. Citologia vaginală este o procedură rapidă, cu un cost redus, se poate realiza în ambulator și ne oferă informații despre aspectul celulelor prezente în frotiu în funcție de fiecare fază a ciclului sexual. În timpul estrului predomină celule cheratinizate, anucleate, dispuse în grămăjoare. Fondul frotiului este clar.
La ce vârstă ar putea un câine să intre în călduri?
Câinii pot avea prima perioadă de călduri la vârsta de 6 luni, sau până la vârsta de 24 de luni. Nu este recomandat ca o femelă să rămână gestantă la vârsta de 6 luni, deoarece nu este pe deplin dezvoltată.
Apariția primei perioade de călduri la câine variază. Rasele de talie mică pot avea prima perioadă de călduri mai devreme, în timp ce câinii de talie medie sau rasă gigantă, pot prezenta prima perioadă de călduri între 18-24 de luni.
Cât timp durează gestația la câine?
În general, gestația durează aproximativ 9 săptămâni – 63 de zile.
Există menopauză la câine?
Câinii nu ajung la menopauză. Ciclurile lor de reproducere sunt diferite față de cele ale oamenilor. Câinii vor continua să intre în călduri de-a lungul vieții, chiar și la bătrânețe, dar ciclul apare mai rar și ar putea să aibă o durată mai lungă. Câinii în vârstă ar trebui să fie examinați frecvent de către un medic veterinar, mai ales cei care au încetat să mai aibă cicluri, deoarece ar putea semnala prezența unei afecțiuni de bază sau o afectare metabolică.
Când mama este în vârstă, puii tind să fie mai mici, pot exista mai multe decese la naștere și fătarea să implice mai multe complicații. După vârsta de 8 ani, femelele sunt expuse riscului de a dezvolta piometru (infecție uterină) care pune viața în pericol.
Ce trebuie să faci atunci când câinele tău a intrat în călduri?
Este indicat să nu fie frecventate parcurile pentru câini sau alte zone populate. Nu sunt recomandate sterilizările în această perioadă, deoarece există mult mai multe complicații față de o sterilizare care este efectuată în perioada de liniștire.
Cea mai bună formă de control pentru reproducere, atât în cazul câinilor, cât și în cazul pisicilor, este sterilizarea.
Este important ca înainte de sterilizare să fie efectuat un consult preoperator de către medicul veterinar cu privire la investigațiile pe care acesta le va considera necesare înainte de operație și pentru a alege cel mai potrivit moment pentru sterilizare, în funcție de vârsta și starea clinică a pacientului.
Ar trebui să îmi las cățelușa să aibă un ciclu de călduri/pui înainte de a o steriliza?
Nu există motive întemeiate pentru a lăsa un câine să aibă pui înainte de sterilizare. Cercetările mai noi au arătat că unele rase de talie mare (Labrador Retriever, Golden Retriever, Ciobănesc German) pot beneficia din punct de vedere medical de amânarea operației de sterilizare până după primul ciclu de căldură. Totuși, consensul în acest moment este că sterilizarea va crește durata de viață a unui câine.
Un mit spune că femelele vor deveni mai sociabile și mai prietenoase dacă au pui. Acest lucru nu este adevărat și contribuie și mai mult la problema gravă a suprapopulării câinilor.
Bibliografie
- Diaconescu, A., Bîrțoiu, A. (2009) – Noțiuni de fiziologie a reproducției la mamiferele domestice. Ed. Curtea Veche
- https://www.petmd.com/dog/general-health/dog-in-heat#whendodogsgointoheat?
- https://vcahospitals.com/know-your-pet/estrus-cycles-in-dogs