Autor: Dr. Alexis Gîrloanță
Indiferent de culoarea blănii animalului de companie, se observă foarte frecvent o pigmentație specifică a părului din zona perioculară, cauzată de secreția lacrimală (lacrimi).
Aparatul lacrimal este alcătuit din: glanda lacrimală principală (situată în regiunea pleoapei superioare), glanda anexă a pleoapei a treia (situată la nivelul pleoapei a treia), glandele Meibomius (situate la marginea liberă a pleoapelor) și căile lacrimale. Secrețiile acestor glande formează filmul lacrimal precornean, ce are ca rol principal protecția corneei.
Colorația roșiatică/maronie a blăniței din jurul ochilor se poate datora scurgerii unei cantități mai mari de lacrimi în zona perioculară, acest semn clinic denumindu-se epiforă. Deși lacrimile sunt transparente, firele de păr pe care stagnează mult timp acestea își schimbă culoarea din cauza unei substanțe denumită lactoferină ce se află în mod natural în compoziția secreției lacrimale și “pătează” cu ușurință blana animalelor, în special dacă aceasta este albă. De asemenea, se suspicionează că la această colorație participă și bacteriile de pe piele.
Stagnarea lacrimilor în zona perioculară determină crearea unui mediu umed propice pentru multiplicarea bacteriilor/fungilor și implicit poate complica epifora cu apariția blefaritelor (inflamația pleoapelor) sau a dermatitelor.
Ce anume determină apariția epiforei?
1. Afecțiuni ale sistemului nazolacrimal
Sistemul lacrimal este alcătuit din 2 puncte lacrimale, 2 canalicule lacrimale și un canal nazolacrimal, ce au ca scop transportul lacrimilor din sacul conjunctival în cavitatea nazală, obstrucțiile acestuia rezultând în scurgerea lacrimilor pe suprafața perioculară.
2. Factori iritativi
Cel mai comun factor iritativ este reprezentat de firele de păr care prin contactul cu corneea și conjunctiva determină o secreție excesivă de lacrimi. Printre afecțiunile în care apare acest fenomen se numără: trichiazisul (fire de păr/gene cu origine normală, însă care ajung la nivelul suprafeței oculare) , distichiazisul (gene care își au originea la nivelul marginii libere a pleoapei), cilii ectopici (gene cu origine în conjunctivă).
Tot în această categorie este inclus și entropionul, o afecțiune frecvent întâlnită în oftalmologia veterinară, acesta reprezentând răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul ocular, determinând iritația continuă a corneei de către firele de păr care se găsesc în mod normal la nivelul pielii.
3. Conformația brahicefalică (câini/pisici cu botul turtit)
Se cunoaște că pacienții brahicefalici, atât câini (Pug, Shih-Tzu, Bulldog Englez, Bulldog Francez, Boxer etc), cât și pisici (Persană, Exotic Shorthair), suferă de o multitudine de malformații congenitale în regiunea craniului. Una dintre consecințe este reprezentată de malformații ale canalului nazolacrimal ce împiedică scurgerea naturală a lacrimilor la nivelul nasului/gurii.
Tot la această categorie de pacienți, intervine și factorul iritativ reprezentat de faldurile de piele nazale, ale căror păr freacă de cele mai multe ori suprafața oculară.
4. Keratoconjunctivita sicca (“boala ochiului uscat”)
Keratoconjunctivita sicca este o afecțiune caracterizată printr-o producție scăzută (din punct de vedere cantitativ sau calitativ) a secreției lacrimale. Filmul lacrimal precornean este reprezentat de 3 componente: componenta apoasă, componenta mucinică și componenta lipidică. Modificările la nivelul oricărei componente ale filmului lacrimal duce la apariția keratoconjunctivitei sicca, principalul semn clinic fiind reprezentat de apariția secrețiilor la nivel ocular.
5. Ulcerele corneene
Corneea reprezintă primul mediu transparent al globului ocular, fiind o structură foarte bine inervată și nevascularizată. Ulcerele reprezintă leziuni la nivelul corneei (superficiale, profunde sau chiar perforante) însoțite de epiforă, durere severă și blefarospasm, ce necesită tratament medicamentos sau chiar chirurgical în cel mai scurt timp.
Cea mai frecventă cauză pentru apariția ulcerelor corneene este reprezentată de disfuncțiile filmului lacrimal (keratoconjunctivita sicca) care duc la deshidratarea corneei. Alte cauze sunt: traumatismele, corpii străini, entropionul, trichiazisul, distichiazisul, cilii ectopici etc.
6. Conjunctivite
Conjunctiva reprezintă mucoasa care acoperă fața internă a pleoapelor, fața internă și externă a pleoapei a treia, dar și porțiunea anterioară a sclerei, aceasta fiind cea mai expusă mucoasă din organism ce răspunde ușor printr-un proces inflamator la factori iritativi, determinând apariția conjunctivitei.
Agenții etiologici care determină conjunctivita pot fi foarte diverși incluzând bacterii, fungi, virusuri, paraziți, substanțe toxice, alergeni, cauze imun mediate.
Semnele clinice ale conjunctivitei includ: hiperemie conjunctivală (înroșirea conjunctivei), chemozis (edemul conjunctivei), epiforă (de obicei secreții mucoase), ulcerații conjunctivale, prurit (senzație de mâncărime).
Apariția epiforei în cazul conjunctivitelor se explică prin faptul ca la nivelul conjunctivei se află celulele Goblet (celulele responsabile pentru producția mucinică a filmului lacrimal precornean) care printr-un mecanism de apărare încep să producă cantități exagerate de mucus.
Secreția lacrimală excesivă nu trebuie neglijată și necesită un examen oftalmologic complet împreună cu investigații suplimentare dacă acestea se impun, iar terapia corespunzătoare va fi stabilită de medicul veterinar.
În cazurile în care medicul veterinar decide că pacientul nu necesită tratament specific sau în cazurile în care epifora este refractară la tratament, se recomandă toaletarea zonei perioculare ori de câte ori este nevoie cu ser fiziologic sau produse de uz veterinar destinate acestui scop.
