Autor: Doctor medic veterinar – Dr. Somfalvi Rita
Fie că e vorba de un parazit, un traumatism puternic sau o patologie mai complexă, ne confruntăm aproape zilnic cu pacienți, atât căței cât și pisici, care au nevoie de o transfuzie de sânge. Și pentru că ne dorim să avem cât mai mulți donatori disponibili în asemenea momente critice, venim cu informații utile despre ce implică această donare și care sunt pașii de urmat.
Donarea de sânge la câini
Clasificarea utilizată pentru grupele de sânge la căței este sistemul DEA. Există mai multe grupe de sânge (DEA 1, DEA 3,DEA 4, etc) însă cel mai important criteriu este dacă pacientul este DEA 1 pozitiv sau negativ (adică, prezența/absența unui antigen pe celulele roșii ale sângelui). Indivizii DEA 1 pozitivi sunt primitori universali de sânge iar cei DEA 1 negativi sunt donatori universali.
Un donator eligibil este un câine adult de minim 25 kg, cu vârsta minima de 18-24 luni si maximă de 8 ani, vaccinat și deparazitat la zi, clinic sănătos în perioada donării.
PASUL 1
Testarea grupei de sânge și examenul clinic. Ulterior, dacă în urma evaluării clinice efectuată de către medicul veterinar se consideră necesar se pot face examene complementare (hemoleucogramă, analize biochimice, etc). Se recomandă ca sângele să fie testat și pentru hemoparaziți (test 4DX, citologie sanguina).
PASUL 2
Donarea. Pacientul poate fi tuns la nivelul gâtului si obligatoriu toaletat/ dezinfectat pentru ca zona să fie sterilă. Recoltarea de sânge se realizează în 8-12 minute în urma căruia se recoltează aproximativ 450 ml de sânge. Aceasta se realizează fie în decubit lateral fie în poziția „șezut”.
De multe ori procedura de donare la căței se poate efectua fără sedare însă există cazuri în care medicul poate solicita o sedare ușoară pentru ca manopera să decurgă mai ușor și să minimalizeze stresul pentru donator.
În ziua donării pacientul nu va fi supus efortului în exces, se vor evita zgarzile care pot face compresiune la nivelul jugularei. Se va administra apă la discreție și un mic „bonus” alimentar.
În cazul câinilor donările se pot efectua odată la 2-3 luni.
Donarea de sânge la pisici
În cazul pisicilor, grupele de sânge sunt A,B și AB. Majoritatea pisicilor sunt grupa A, o mică parte grupa B și foarte rar grupa AB. Transfuzile se fac doar între pisici cu aceași grupă de sânge, excepție fiind grupa AB care este un primitor universal.
Un candidat ideal pentru donare este o pisică adultă de minim 4 kg, cu vârsta de la 18 luni si până în 8 ani, vaccinată și deparazitată la zi, cu teste virale ( FIV/FelV) negative. O pisică poate dona odată la 3-4 săptămâni însă se recomandă efectuarea de analize de sânge (hemoleucogramă) dacă aceasta a donat de 2-3 ori consecutiv.
În cazul pisicilor, sedarea este de cele mai multe ori o necesitate. Cu toate că este o manoperă nedureroasă, pisicile asociază evenimentele, cum ar fi mersul la veterinar, cu un stres. Drept urmare sedarea face ca manopera să dureze mai puțin, să se desfășoare fără evenimente neplăcute pentru donator sau proprietar. Se recoltează aproximativ 50 de ml de sânge integral.
O diferență majoră între cele două specii este că, în cazul câinilor se poate recurge la depozitarea sângelui pentru o perioadă determinată sau separarea lui pe componente în timp ce sângele recoltat de la pisici trebuie utilizat în 24 de ore de la donare. Mai mult, separarea lui pe componente este încă o manoperă de care nu se dispune la nivel larg. Ca și în cazul câinilor, în ziua donării se vor limita activitățile fizice în exces și se va supraveghea pisica mai de aproape.
Orice manoperă medicală poate să aibă complicații. În cazul donării complicațiile sunt minime și nu afectează viața patrupedului sub nici o formă. Cronologic, prima complicație care poată să apară este ca pacientul să nu realizeze o donare completă. Asta se poate întâmpla fie în cazul în care animalul nu e sedat să nu aibă răbdarea necesara sau să prezinte reacții adverse ( tahipnee, tahicardie, hipersalivație, etc) care duc la sistarea manoperei. Aceste complicații le întâlnim foarte rar deoarece procesul se realizează mereu într-un mediu cât mai liniștit și izolat, fără factori stresanți.
O altă complicație este apariția unui hematom (acumulare de sânge la nivelul puncției). Acesta de celel mai multe ori este mic și se resoarbe in 24-48 de ore.
În concluzie, donarea de sânge la animalele de companie este o manoperă relativ ușoară, efectuată în condiții de stres minim, care nu afectează negativ viața animalului tău și, cel mai important, ca și în cazul oamenilor, salvează vieți. Dacă și tu ai un patruped care este eligibil și vrei să intre în programul de donatori te așteptăm la spital pentru informații suplimentare sau inclusiv pentru donare.
Contactează-ne cu încredere cu orice întrebare și nu uita: într-o zi s-ar putea să ai și tu nevoie un donator pentru animăluțul tău!