Autor: Dr. Cristian Cristea
Ce ar trebui să știți despre această afecțiune?
FLUTD (Feline lower urinary tract disease) nu este o boală specifică, ci reprezintă mai degrabă un complex de probleme ale aparatului urinar, vezică urinară și uretră ale pisicii. De cele mai multe ori proprietarii se prezintă la clinică deoarece pisica lor merge des la litieră sau petrece mai mult timp în litieră. Uneori miaună /„plânge” când urinează, urinează în afara litierei sau în cazuri mai grave, pisica nu reușește să urineze.
Această anamneză ar trebui să fie suficientă pentru orice medic veterinar pentru a suspiciona FLUTD. Prin examene clinice și paraclinice cum ar fi examen ecografic, examen radiologic, analiză de urină (sumar și sediment urinar), examene hematologice și biochimice ale sângelui vom stabili un diagnostic de certitudine.
Ce se întâmplă de fapt cu pisica noastră? Care sunt semnele clinice pe care le putem observă?
Disuria – reprezintă dificultate și/sau durere în timpul urinării. Pisica depune efort, se încordează pentru a reuși să urineze, de multe ori „plânge” din cauza durerii.
Polakiuria – reprezintă creșterea frecvenței urinării. Infecțiile și inflamațiile vezicii urinare și/sau a uretrei, provoacă iritație și astfel pisica noastră va simți nevoia de a urina tot mai frecvent.
Hematuria – înseamnă, simplu, „sânge în urină”. Poate apărea de asemenea în infecții și inflamaii. Uneori, sângele este ușor de observat pentru că modifică culoarea urinei. Alte ori sângele din urină este în cantitate redusă și poate fi observat doar de medicul veterinar prin teste și examene de laborator.
Periuria – acest termen îl folosim când pisica urinează în alte locuri decât în litieră ei. Acest lucru se poate datora durerii, iritatiei, inflamării vezicii sau a uretrei, cauzând nevoia urgentă de a urina.
Linsul excesiv este datorat durerii și iritatiei vezicii și uretrei. Unele pisici se vor linge excesiv în zona perineului. Acest comportament poate duce la depilatia completă a zonei respective (pisica pierde toată blană din această zonă).
Schimbările comportamentale. În unele cazuri pisicile pot prezența doar aceste modificări comportamentale. Nu mai urinează în litieră sau în locul unde erau obișnuiți, miaună excesiv, devin apatice sau din contra pot deveni chiar agresive.
Stranguria reprezintă blocajul total al uretrei. Pisica se chinuie să urineze, dar nu reușește. Afecțiunea este mai des întâlnită în rândul motanilor, uretra la aceștia fiind mai lungă și mai îngustă decât la femelă, iar diametrul porțiunii terminale fiind mic se va bloca mai ușor. Atunci când întâlniți această situație, considerați -o urgență și prezențați-vă cât mai repede la cabinetul veterinar.
Există pisici predispuse afecțiunii FLUTD?
Cu siguranță, pisicile de vârstă mijlocie, sterilizate, supraponderale, care nu fac multă mișcare sunt predispuse acestor probleme. De asemenea pisicile care stau în casă și consumă exclusiv hrană uscată sunt mai susceptibile decât cele cu regim deschis sau semideschis care consumă și hrană umedă.
Care sunt cauzele care conduc la apariția afecțiunilor tractului urinar inferior?
Cele mai des întâlnite cauze sunt:
Urolitiaza definește prezența de calculi (pietre) în vezica urinară. Cei mai comuni sunt fosfații amoniaco-magnezieni, struvitii și oxalații de calciu. Urolitiaza este cauza a 10-15% dintre cazurile de FLUTD.
Infecțiile bacteriene. Cistitele bacteriene (infecțiile și inflamatiile vezicii urinare) apar de obicei la pisicile mature, geriatrice, după vârstă de 8 ani.
Obstrucția uretrală este produsă de acumulări de proteine, fibrina, celule desprinse din mucoasa vezicii sau a uretrei, cristale fine și alte reziduuri. Toate acestea se combină și produc un dop care blochează uretra. Această mai poate fi produsă și de spasmul musculaturii uretrei care poate apărea consecutiv unei inflamații sau iritații severe.
Defectele anatomice. Cel mă des întâlnite sunt structura uretrală, adică o strangulare a uretrei, sau în cazul leziunilor de pe mucoasa produse de calculi sau de manopere de sondare uretrală defectuoasă. Pe perioada vindecării pot apărea procese fibroase care vor reduce diametrul uretrei și astfel urină va fi eliminată cu dificultate.
Procesele neoplazice apar de obicei la pisici cu vârstă mai mare de 9 ani și afectează vezica urinară și uretra. Cel mai des diagnsticat tip de cancer de la acest nivel este carcinomul tranzițional.
Cistită idiopatica. La mai mult de 50% din pisicile care dezvolta FLUTD nu se identifica cauza apariției acestei afecțiuni, ele fiind încadrate la cistită idiopatica. Acest lucru înseamnă că reprezintă o inflamație a vezicii fără a se cunoaște cauza.
Examenele paraclinice în cazul pisicilor cu FLUTD sunt:
Examenul citologic (microscopic) și/sau examen bacteriologic pentru a identifica infecțiile bacteriene sau pentru identificarea calculilor urinări, a diferitelor celule modificate etc. Prelevarea probei de urină se poate face prin punctie abdominală cu ajutorul unui ac fin sub ghidaj ecografic. Manoperă este foarte puțin dureroasă și majoritatea pisicilor acceptă această manoperă fără să apelăm la tranchilizare sau anestezie. Prin cistocenteza (tehnică de punctionare a vezicii urinare prin abdomen, cu un ac steril) putem evita poluarea probei cu bacterii care se poate produce în cazul unui sondaj uretral.
Examenul radiologic al vezicii urinare și al uretrei se va efectua în vederea identificării unor calculi urinări, stricturi (strangulări) ale uretrei sau eventuale tumori din vezică. Examenul ecografic al vezicii poate ajută la identificarea calculilor sau a conglomeratelor de fibrină sau alt detritus din vezica urinară.
Biopsia vezicii urinare este o metodă invazivă care presupune recoltarea unui fragment din vezica urinară. Scopul este de a identifica modificări de origine tumorală ale țesutului vezicii urinare.
După diagnosticare, medicul va prescrie tratmentul specific eliminării cauzei care a determinat această afecțiune manifestată la pisica dumneavoastră.
Că recomandări pentru proprietarii de pisici diagnosticate cu FLUTD vom menționa:
– Îmbogățirea mediului în care trăiește și stimularea activităților fizice și psihice ale pisicii dumneavoastră.
– Fântâni speciale pentru pisici. Cunoaștem foarte bine că pisica nu este un mare consumator de apă. De aceea trebuie să îi stimulăm apetitul hidric prin montarea unor fântâni speciale, care recirculă apă și o filtrează. Sunetul, faptul că este continuu curgătoare și că este filtrată, asigură o prospețime a apei și va spori dorința de hidratare.
– Exercițiile fizice și ieșirile în aer liber. Că și cățeii, pisicile pot fi învățate să iasă la plimbare în ham și în lesă, sau pot ieși în curte dacă această variantă este posibilă. Mișcare și aerul liber este un factor destresant pentru pisici. Astfel vor fi mult mai sociabile și mai puțin predispuse stresului și afecțiunilor tractului urinar inferior.
– Administrarea de hrană umedă de calitate, din plicuri sau conserve, poate reduce semnificativ riscul apariției FLUTD . Diferite spray-uri și vaporizatoare cu feromoni sau substanțe volatile din plante pot fi folosite în casă și pe obiectele cu care ele intră în contact pentru a le calma și a le stimula secreția de endorfine și serotinona. Astfel pisica dumneavoastră va fi mai fericită.
– Curățarea frecvența a litierei, schimbarea regulată a nisipului și eventual creșterea numărului de litiere din mediul pisicii. Și aceste lucruri influențează starea de sănătate psihică și fizică a pisicii dumneavoastră.
– Excluderea factorilor stresori din viață pisicii, cum ar fi schimbarea mediului, a proprietarilor, a nisipului, a hranei. De asemenea, aducerea în casă de noi animale din aceeași specie sau din specii diferite, odorizante de camera, s.a.m.d., pot fi surse de stres.
Căutați să îi identificați și nu uitați să îi menționați medicului în timpul consultației toate aceste schimbări care pot interveni în viață pisicii dumneavoastră!
Ne dorim ca acest articol să va ajute să identificați din timp modificări din comportamentul pisicii dumneavoastră care pot avea legătură cu această afecțiune a tractului urinar inferior!